Horoscop Săptămânal Minerva 26 noiembrie – 2 decembrie GEMENI

Gemeni – Horoscop Săptămânal Minerva 26 noiembrie

Se menţine la cote înalte sensibilitatea, cu un marcaj puternic pe casa de creativitate dar, în acelaşi timp, sporeşte şi instabilitatea afectivă şi cea financiară, ca şi cum un prestidigitator a scos pentru ei din pălărie, cartea păguboasă. Poate singurul segment în care nu cred să se producă mari schimbări, rămâne cel al profesiei.

Afectiv, stabilitate pentru cuplurile mature, oameni care în două decenii au învăţat câte ceva despre celălalt şi stiu cum să amorsese disarmoniile. Posibil ca întâlnirea cu vechii prieteni să le îmbunătăţească şi viaţa sentimentală?

Dacă sunt singuri, iată şansa de a întâlni persoana perfectă pentru ei. La urma urmei, cei mai buni prieteni sunt şi cei mai buni aliați atunci când este vorba de întâlnirea cu o persoana potrivită ajutându-i să navigheze în apele dulci şi străvezii ale curtării care Gemnilor li se pare foarte complicat.

Pentru cuplurile tinere este o învălmăşeală de sentimente, de aşteptări şi de dezamăgiri. Unii nu se adaptează, se simt prizonieri în relaţie, cred că la nivel de subconştient un program autoindus le crează aceste dezagregări sufleteşti.

Nu spun că nu sunt siguri pe sentimentele lor, dar par că se confruntă cu ideea că s-au grăbit.

Bine că măcar profesional, lucrurile curg în matca lor, le dau stabilitate pe o anumită direcţie şi mintea lor poate elabora strategiile şi elibera energiile creatoare.

Sunt bine văzuţi şi de şefi şi de colegi, sunt gata de sfaturi şi să dea o mână de ajutor acolo unde trebuie. Zi buna – 30 noiembrie. Pe 28 noiembrie să aibă grijă că o serie de atacuri la imagine vor fi îndreptate, indirect, către ei, confruntându-se cu acuze de furt, plagiat, copiat.

Să nu dea curs provocărilor pentru că vor intra în polemici absurde care nu doar că îi va obosi, dar vor face să-i piară şi cheful de lucru. Ştiţi doar cum sunt Gemenii!

Zilele de 27 şi 29 noiembrie le vor fi marcate de o explozie de creativitate în echipă cu un coleg, numai bine să fie remarcaţi de şefi şi să fie invitaţi să li se alăture la o partidă de tenis sau de vânătoare. Foarte bine, dar să nu li se urce la cap, cum se mai întâmplă.

Cu partea financiară, au gânduri mari, doresc să investească, să aibă răbdare că o vor face mai curând decât se aşteaptă. Unii îşi doresc o casă, alţii să-şi schimbe maşina, dar cei mai mulţi îşi doresc ultimele gatgeturi în materie de electronice, nu doar de dragul de a le avea cât de dragul eficienţei.

Cei care lucrează în domeniul arhitecturii sunt cei mai avantajaţi. Şi dacă au foarte bine susţinută componenta comunicare, totul va merge de la sine.

Ca sănătate, epuizarea nervoasă şi oboseala sunt acum cei mai mari duşmani ai acestor nativi! Este posibil să îşi dorească să abandoneze stilul de viaţă de până atunci şi să îşi dorească ceva nou. Să nu facă pasul până nu discută cu un nutriţionist şi cu un antrenor de sală. Apoi dacă se simt obosiţi asta se datorează nu nopţilor pierdute ci faptului că nu au un program de odihnă adecvat.

RECOMANDARE: Navighează rapid la zodia ta, alege semnul tău zodiacal mai jos

BERBECTAURGEMENIRACLEUFECIOARĂBALANTĂSCORPIONSĂGETĂTORCAPRICORNVĂRSĂTORPEȘTI

0