Horoscop Minerva Balanță 5-11 noiembrie 2017

Horoscop Minerva Balanță 5-11 noiembrie 2017: Iată că şi aceşti nativi îşi revin încet, încet din blocaje ultimilor ani. Să nu uităm că nativii Balanță sunt adesea prinși între suișuri și coborâșuri, intrări și ieșiri și rutina cotidiană.

Nu înseamnă că au scăpat de probleme. Tensiunile se menţin şi se resimt în comunicare, mai ales cu cei din familie, în relaţiile parteneriale care îmbracă alte forme decât căsătoria.

6 noiembrie, cel puţin, este o asemenea zi. O zi din cele în care parcă nimic nu mai merge. Dar dacă aceşti nativi ar fi puţin atenţi la ei, la atitudinile lor, la faptul că de multe ori vor să-şi impună punctul de vedere fără să se gândească că ar putea fi unul nu greşit, ci diferit de ale celorlalţi, atunci lucrurile s-ar putea schimbă.

Dacă vor ști să-și folosească creativitatea și vor fi disponibili să o și pună la lucru, Balanțele vor avea o săptămână extraordinară.

Cei tineri pot flirta până în jurul datei de 8 noiembrie, atunci când lucrurile sugerează că devin serioase. Dacă vor să meargă mai departe, să o facă.

Dacă nu, să se reorienteze. Cum spuneam la început, ei sunt cei care vor simți nevoia să-și încarce bateriile prin somn, pentru ca mai apoi să se gândească serios ce vor de la relația care e pe cale să se înfiripe. Nu de alta, dar sunt semne că va fi una serioasă și de durată.

Totuşi, aspectul benefic al Soarelui cu Marte le aduce energia care îi ajută să depăşească momentele de tensiune. Uranus şi Jupiter le aduc o rezolvare în relaţia cu instituţiile statutului care, logic, se va materializa într-un contract şi în…bani.

Profesional, vor petrece mult timp căutând să înțeleagă elementele de bază ale metabolismului familial de zi cu zi. Cum se simt când se trezesc? Obosiți și țâfnoși? Odihniți și gata pentru a începe o nouă zi?

Se bucură de micul dejun sau îl iau în viteză? Posibil să se implice însă într-o dispută la locul de muncă pe 7 sau 8 noiembrie și să medieze conflictul pe cale să izbucnească de o manieră imparțială, ceea ce le va aduce nu doar mulțumirea, ci și respectul celor implicați.

Financiar, ar putea fi cheltuieli în casă – petreceri, redecorarea apartamentului, cumpărarea unei case sau cheltuieli sociale care lovi destul de puternic în buget.

Cu toate că ideea de a cumpăra o casă pare a fi o investiție bună, au sentimente amestecate cu privire la acest lucru. Dar au cum să suporte toate aceste cheltuieli, pentru că se gândesc la familie, la viitorul copiilor și chiar a relației lor.

Aspectele vorbesc nu doar de sensibilităţile lor înnăscute, ci şi despre detaşarea cu care îşi conduc afacerile. Lucrează şi fraternizează cu colegii pe 9 noiembrie. Dar rămâne fragilă comunicarea cu familia, fraţii sau prietenii mai apropiaţi.

Zilele de 9 şi 10 noiembrie le avantajează pe femei, pentru că le obligă să găsească soluţii. Mercur este în Scorpion şi susţine atât mobilitatea ideatică, cât şi creativitatea. Cred că aici este vorba despre o creativitate care vizează colaborarea cu tinerii, profesoratul şi laboratoarele de studiu.

Pe 11 noiembrie, studiul intens, dar mai ales drumurile de vacanţă vor fi cele care îi vor scoate pe aceşti nativi din decorul biroului, la munte sau la mare, pentru a-şi reîncărca bateriile.
Nu se pune problema unor tulburări fiziologice, mai de grabă o atenţionare la ceea ce mănâncă pe acolo pe unde umblă, ştiut fiind că pielea lor va reacţiona în consecinţă.

0