Horoscop săptămânal ACVARIA 10 – 16 septembrie 2018. Zodiile care au mare succes

Horoscop săptămânal ACVARIA 10 – 16 septembrie 2018. Iată care sunt zodiile care au mare succes în zilele care urmează, dar și cine trebuie să fie precaut cu cei din jurul său.

Horoscop săptămânal ACVARIA 10 – 16 septembrie 2018 BERBEC

Nu pot fi toate doar bune și frumoase în viața ta, ci mai vin și momente dificile din care ai de învățat.

Săptămâna aceasta te așteaptă evenimente ceva mai triste, mai apăsătoare, mai solicitante în plan sentimental sau familial, ca și cum ar apărea ceva nori peste casa ta. Trecător, tu sau alt membru al familiei aveți de suferit de pe urma unei vești nu tocmai plăcute, dar tocmai coeziunea familiei e cea care vă ajută pe toți să depășiți impasul. Sunteți alături trup și suflet, participați necondiționat, cu toții, echitabil, la rezolvarea problemelor, ca, în cel mai scurt timp, totul să fie din nou armonios și luminos în căminul vostru.

Nu pune la suflet micile motive de tristețe de care ai parte acum, ci mai degrabă aruncă privirea mult mai departe, spre viitor, care arată mult mai promițător decât prezentul.

Horoscop săptămânal ACVARIA 10 – 16 septembrie 2018 TAUR

Ai o atitudine de dezinteres total, de nepăsare, ca și cum nimic din ceea ce se petrece în jurul tău nu te-ar atinge câtuși de puțin. E bună această stare de retragere, pentru că așa te mai poți gândi și tu la ale tale.

Dacă te-ai stresa de la orice, nu ai face tocmai bine, ca atare prefă-te că nu auzi și nu vezi niciun motiv de supărare sau de enervare. Fii ca un copil care zâmbește și trece indiferent pe lângă cine știe ce problemă, ca și cum nici n-ar fi acolo.

Uneori, cea mai bună metodă de a trece peste un hop e să-l lași să treacă pe lângă tine, fără a te implica în vreun fel. Lași furtuna să survoleze zona fără ca tu să ai vreo reacție: nici de fugă, nici de acțiune, ci doar de așteptare pasivă, să se termine de la sine.

Horoscop săptămânal ACVARIA 10 – 16 septembrie 2018 GEMENI

Schimbarea pe care o decizi acum conține o oarecare doză de necunoscut, de neprevăzut, ca și cum… habar n-ai ce faci. Poate nu e tocmai rău să te mai arunci așa, la voia întâmplării, și să vezi unde ajungi decât să organizezi foarte bine fiecare mișcare.

E nevoie de o decizie cam bruscă, pe neașteptate, fără să știi foarte clar spre ce te îndrepți, ce te poate aștepta pe parcurs sau la destinație, dar preferi să te lași purtat de vânt, ca o pană, decât să le controlezi pe toate riguros.

E nevoie de un curaj aproape inconștient să faci asta, deci ești de lăudat pentru îndrăzneala de a te arunca în valuri fără să știi ce te așteaptă. Urmările nu se vor lăsa așteptate, deci la drum! Vezi tu după aceea unde duce…

Horoscop săptămânal ACVARIA 10 – 16 septembrie 2018 RAC

Nu te mai simți bine într-un mediu din care te-ai cam simțit exclus în ultima vreme. Nici nu-ți pasă, probabil chiar și tu vroiai să pleci de aici, odată și-odată, ca atare profiți de ocazia de a părăsi locul. Sunt momente când privești înapoi ca să înțelegi măcar cum s-a ajuns la asta, dar dacă tot ai ieșit din acel mediu, îndreaptă-ți atenția spre alt grup, poate superior celui de dinainte, în care ai vrea să fii primit.

Momentan, stai ca un copil privind prin gard la curtea frumoasă în care ai vrea să intri, dar, ca să fii primit acolo, mai trebuie să faci unele schimbări la tine. Upgradează-te, devii mai bun, învață ce ai de învățat, pentru a-ți asigura mai apoi accesul la noul mediu spre care privești cu jind.

Acum bucură-te că ai scăpat de acel mediu în care simțeai că nu mai evoluezi și netezește-ți drumul spre noua ta țintă.

Horoscop săptămânal ACVARIA 10 – 16 septembrie 2018 LEU

Există o vorbă care spune: dacă tăceai, filosof rămâneai, ca atare exact la această resursă trebuie să apelezi tu săptămâna aceasta. Chibzuiește profund și în tăcere, fără prea mult tam tam, la orice pas înainte de a-l face și nu spune nimic până nu ești pe deplin sigur că ceea ce spui e corect în situația de față. Dacă nu reușești să te abții de la cine știe ce remarcă, ai putea fi sancționat dur de alții mai puternici decât tine.

Cât ai fi tu de Leu, tot există cineva mai presus de tine care abia așteaptă să-ți țină o predică severă, de aceea adu-ți aminte cât de des poți că, în unele situații mai tensionate, în care nu ai toate argumentele forte pentru a te impune, cel mai bine e să taci și să aștepți momentul potrivit pentru a-ți expune părerea.

Mai ai de acumulat ceva experiență și informație înainte de a fi în măsură să vorbești despre ceea ce se discută, deci mai bine… ssst! E spre binele tău! Folosește tăcerea ca pe un instrument eficient în toate: în rugăciune, în meditație, la studiu, la lucru…

Horoscop săptămânal ACVARIA 10 – 16 septembrie 2018 FECIOARĂ

Ai ambiții uriașe și nu te lași până nu le atingi exact așa cum le dorești. Se știe că ești un perfecționist și nu închei niciun proiect până nu treci prin el de o sută de ori, până nu faci și refaci totul ireproșabil, iar succesul nu poate fi decât al tău la asemenea atitudine!

Laudele vin spre tine din toate părțile, dar, pentru că ești atât de perfecționist, s-ar putea ca exact tu să fii cel mai nemulțumit de tine și să spui, chiar și când toată lumea te aplaudă în extaz: țțț, se putea și mai bine.

Nu exagera totuși, dacă ai atins un nivel demn de laudă, și bucură-te de succes cu recunoștință. Dacă începi să caușâți nod în papură chiar și la ceva atât de frumos, e foarte posibil să și găsești mici defecte, deci de data aceasta ia-te după cei care spun că ceea ce ai făcut e super! Chiar e, ai dat ce ai avut mai bun de tine, ducând totul cu brio la îndeplinire!

Horoscop săptămânal ACVARIA 10 – 16 septembrie 2018 BALANȚĂ

E o plăcere să descoperi în ochii celor care apelează la tine atâta încredere! E semn că i-ai mai ajutat și altădată și au fost mulțumiți de serviciile oferite de tine, de aceea te vei oferi și de această dată pentru a le fi de folos.

Mai rar atâta amabilitate, atâta solicitudine, atâta dorință de a fi de ajutor, iar tu ești una din persoanele care nu poate refuza dacă este solicitat. Nu contează ce ar face ceilalți pentru tine, vreodată, în schimb, pentru că tu pui preț doar pe sprijinul tău, pe care îl oferi necondiționat, poate chiar și benevol, doar pentru că știi că e în beneficiul cuiva care chiar are nevoie de el.

Dacă tot deții cheia unei probleme, de ce să nu i-o dai celui care ar putea ieși din impas? Dedicarea, generozitatea, altruismul tău la cote maxime fac altuia bine, deci oferi cu dragă inimă.

Horoscop săptămânal ACVARIA 10 – 16 septembrie 2018 SCORPION

Nimic nu-ți convine, tot ce vine spre tine e motiv de nemulțumire, încât nimeni nu mai știe ce să facă pentru a te satisface cât de cât. De fapt, la originea acestei stări negative e faptul că tu faci mereu comparații, exact ca în reclama aceea cu ”dincolo era mai ieftin”.

Ți se oferă ceva – tu spui că din alt direcție ar putea veni ceva mai bun. Ți se oferă ajutorul – nu-l primești, spunând că altcineva ar putea face și mai mult pentru tine. Ți se oferă un job, strâmbi din nas pentru că tu vrei altceva.

Cam așa sunt toate acțiunile acestei perioade pentru tine: tot ce vine spre tine te face să ridici din sprânceana a îndoială, a nemulțumire, a nefericire, când, de fapt, ai putea primi foarte frumos ceea ce ți se oferă. Nu mai refuza chiar orice semn sau orice dar care se îndreaptă spre tine, pentru că… altădată nu se știe dacă va mai veni.

Horoscop săptămânal ACVARIA 10 – 16 septembrie 2018 SĂGETĂTOR

Ești un exemplu de hărnicie și de moralitate la serviciu, duci totul la capăt cu un simț al răspunderii ieșit din comun, mânat de principii sănătoase, etice, corecte. Faci totul ca la carte, după lege, și nu te abați niciun pas mai la stânga sau mai la dreapta, pentru că nu vrei să greșești.

Ești genul de om care muncește așa cum se cuvine, ba chiar vei lua măsuri drastice dacă cineva, în preajma ta, apelează la tertipuri nu tocmai cinstite pentru a-și duce o sarcină la îndeplinire.

Nu suporți pe cei care promit – dar nu fac, pe cei care au atâtea de făcut – dar trag chiulul, pe ce care profită de alții, nu poți tolera nicio acțiune prin care cineva ar putea obține un avantaj fără să-l merite. De aceea, dacă ți se oferă ocazia, vei demasca minciuna sau falsitatea, pentru că n-ai vrea să plătești tu oalele sparte de alții.

Horoscop săptămânal ACVARIA 10 – 16 septembrie 2018 CAPRICORN

Un noroc chior bate la poarta ta și, dacă te găsește acasă, te va propulsa direct la ținta ta cea mai înaltă din acest moment.

Da, e o chestiune de șansă, deci bazează-te pe noroc pentru a rezolva cu brio acea situație. Cine știe de când aștepți tu salvarea! Poate de câteva luni bune și tot sperai de undeva o minune care iată, poate apărea chiar acum. Parcă ai găsi o scurtătură norocoasă care te duce din punctul A în punctul B într-o zi, deși, anterior, ai tras din greu luni de zile pentru exact același țel, dar fără niciun rezultat.

Ceva te împinge rapid la țintă, un vânt prielnic doar ție dedicat, dar… e totuși vorba de baftă aici: să treci prin locul potrivit în momentul potrivit pentru ca norocul să dea taman peste tine.

Horoscop săptămânal ACVARIA 10 – 16 septembrie 2018 VĂRSĂTOR

Încerci să faci totul cât poți de bine, cu un mare scop în minte. Ai ridicat ștacheta foarte mult, pentru că lumea așteaptă enorm de la tine, iar tu de dai peste cap pentru a fi așa cum îți cer ei – poate altfel decât ești cu adevărat.

Nu mai încerca să faci cum spune lumea, prefă-te că nu auzi, măcar pentru câteva zile, sfaturile, îndemnurile, exemplele, poveștile așa zis motivaționale care vin de la ceilalți, ci lasă-te condus de propria intuiție.

Cu cât încerci să te supui mai mult regulilor societății în care trăiești sau ale grupului din care faci parte, cu atât mai mult scapi din vedere aspecte care te reprezintă și de care nu te folosești doar pentru că ”lumea” nu le tolerează. Fii tu însuți, așa cum ești, un original, un ciudat, un special, și lăsă-te ghidat de propria unicitate.

Horoscop săptămânal ACVARIA 10 – 16 septembrie 2018 PEȘTI

Ține cont de toate piedicile, blocajele, refuzurile, amânările care apar cu încăpățânare în calea ta, acum, pentru că ele au rolul de a te opri să faci vrei greșeală. Ascultă cu luare aminte ce-ți transmite rațiunea, nu lăsa sufletul să decidă pentru tine.

E o situație care cere atenție, prudență, răbdare, așteptare, non-acțiune, pentru că nimic nu e așa cum pare și nici cum ți-ar plăcea ție să fie. Adevărul e cu totul altul, iar mintea îți transmite, pe căi subtile, care ar fi acesta, chiar dacă nu ești de acord cu ea.

Nu face niciun pas înainte dacă auzi undeva, în adâncul minții tale, o voce slabă, timidă, care îți spune: stop, nu e bine așa! Te vei felicita singur, cândva, când vei da piept cu roadele rezervei tale de acum, pentru că, dacă te-ai implica în ceva riscant – deși n-ai fi vrut – ai regreta.

Horoscop săptămânal oferit de ACVARIA.COM.

0