Horoscop Minerva săptămâna 15 – 21 octombrie 2017 – SĂGETĂTOR

Trebuie să înceapă să lase motoarele la relanti. Acum este momentul să scoată cheia din contact şi să parcheze pentru următoarele 13 luni! După un an plin, în care au adunat şi bune şi rele, avându-l pe Jupiter în Casa prietenilor, a speranţelor, a muncii în colectiv, sunt gata probabil să distingă nuanțele, metaforic vorbind şi să-şi tragă sufletul, chiar dacă este încă toamna.

HOROSCOP MINERVA SĂPTĂMÂNA 15-21 OCTOMBRIE. Alege zodia ta:
BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR, PEȘTI

Să paseze din responsabilităţi şi altora, să lase ordinea şi disciplina, microfonul şi scena şi să se pregtească să iasă din cadru. Aglomeraţia începe să îi agaseze și nu mai vor ieşiri zgomotoase. De fapt, este o etapă premergătoare intrării în hibernare, cum îmi place mie să spun.

Reîncărcarea bateriilor nu este altceva decât trambulina pentru evenimentele care vor curge odată cu venirea lui Jupiter în semnul lor, anul viitor, pe 8 noiembrie 2018, atunci când atenţia tuturor va fi îndreptată asupra lor. Dar până atunci, relaș, căci stăpânul lor planetar a părăsit semnul Balanţei în favoarea Scorpionului și a plecat dintr-o casă super agitată cum este Casa prietenilor şi a trecut în Casa a 12-a care este mistică şi odihnitoare.

Indiferent dacă doresc din inimă să adere la conceptul de retragere sau, ca un Săgetător adevărat, doresc să-şi acorde timp și spațiu pentru a-şi pregăti temele, nu vor trăi ca nişte călugări sau într-o izolare totală. Stăpânul lor, expansiv și aventuros sau voiajorul zodiacului cum mai este cunoscut, deși va naviga prin Casa a 12-a, călătoria va fi una interioară și una dintre temele majore pe care le vor aborda va fi ideea că pentru a crește spiritual, trebuie să renunțe. De ce şi cum să o facă, depinde de ei.

Sunt într-o o relație care nu mai merge, nefericită, credinţa le este limitată de eresuri, cutume sau false sperante sau luptă să depășească un obicei sau o dependență de care sunt conştienţi că nu îi ajută ci dimpotrivă,le daunează, ei bine în timpul acestui tranzit de 13 luni, pot alege să lucreze cu sine, să discute cu un specialist în terapiile alternative sau cu un antrenor pentru a se ghida și asprijini acest proces, uneori provocator, alteori dureros.

Să pună limite este noul lor cuvânt de ordine, mai ales cu acei oameni din viața lor care sunt obișnuiți să profite de bunătatea lor şi care se aşteaptă să fie excesiv de înțelegători în timp ce acţionează, şi care vor fi surprinși atunci când vor vedea că există o limită în tot şi toate. Pot decide să ia în serios practicarea meditației sau să aprofundeze practica spirituală.

Paradoxal, pot descoperi că pentru a face cu adevărat un pas înainte, uneori nu trebuie decât să aştepţi. Nu trebuie să forţeze evoluția ci să permită ghizilor sau Universului să le arate drumul. Această fază de tranziție nu va mai reveni decât peste 12,5 ani, iar dacă fac ceea ce trebuie acum vor fi pregătiţi pentru schimbări majore când Jupiter se va lansa în semnul lor.

Atenţie la cei care nu se încadrează în categoria vampirilor energetici, deoarece vibrațiile iubiri se vor face simţite începând de sâmbătă, când Venus urmată îndeaproape de Marte îşi încep dansul prin Balanţă, în Casa a 11-a a prietenilor, grupurilor sociale și a tuturor lucrurilor de înaltă tehnologie. Conectarea cu întregul spectru al umanității la un nivel mai universal, egalitarist, îi poate transforma mai degrabă în Căutător.

Sub vraja lui Venus, s-ar putea să fie mai imprevizibili ca oricând. Dacă doresc ceva tradițional, atunci să caute pe rețelele sociale posibilitățile pe care le doresc. Ziua în care se vor opri va fi ziua în care probabil vor întâlni o perspectivă perfectă.

0