Horoscop Minerva Berbec 28 mai – 3 iunie

Saturn în Săgetător părea să-i fi domolit pe aceşti nativi, dar nu este aşa. Berbecii sunt acum mai stăpâni pe ei, mai copţi şi mai înţelepţi, lucruri de care aveau nevoie de altfel pentru a-şi struni întrucâtva impetuozitatea năvalnică.

Pluto continuă meciul cu Uranus, mai mult, pe 28 mai se va alătura acestei gale astrale şi Venus, într-o conjuncție strânsă cu Uranus, deci, atenţie la impulsivitate, dar și la șansele pe care le vor avea în această săptămână – profesionale și financiare mai ales. Încă de la începutul săptămânii, prin relaţia dintre conjuncţia Pluto – Junona din Capricorn cu Neptun din Pești și Jupiter retrograd din Balanţă, arată că sunt stăpâni pe situaţie şi aş spune că este vizat sectorul decizional şi al carierei.

Citește aici: Horoscop Berbec

Gândesc mai limpede, mai rapid şi pragmatic, lucruri noi pentru năbădăiosul Berbec, dar de când aşteptau ei asta. Aş spune să facă tot posibilul şi să fructifice perioada 29 – 31 mai, la cote maxime, să finalizeze lucruri care trenează de ceva timp şi să semneze contracte care le pot aduce stabilitatea financiară pentru o perioadă lungă de timp.

Pe de altă parte, Luna Neagră care îi va provoca să-și folosească talentul și energia pentru a concepe planuri financiare. Totuşi, aceasta din urmă poate lovi şi să-i provoace pe Berbeci, fie pe parte sentimentală, fie să încerce varii experiemente care ţin de sporturile extreme, să zicem, şi să scape din vedere un amănunt care le poate marca viaţa.

De asemenea, creativitatea proverbială poate fi stimulată de Jupiter, doar că el este încă retrograd, le poate aduce idei extraordinare şi dacă se întâmplă acest lucru să se grăbească să le pună pe hârtie. Dacă trebuie, să ceară sfatul cuiva mai în vârstă, însă aş prefera să le spun să se bazeze pe intuiţia lor pentru că fie din neştiinţă, fie din neîncredere sau din invidie, niciunul din colegii mai în vârstă nu se va înghesui să îi ajute.

CITEȘTE AICI: Scrisoare catre Berbec

Tensiunea dintre Chiron şi Saturn sugerează că încă nu s-au încheiat transformările de care au nevoie din punct de vedere a relaţiei cu colegii de serviciu, că încă ar putea să mai existe convulsii şi neînţelegeri cu partenerii birou sau cu cei de afaceri, dar trebuie să înţeleagă că şi cel mai strălucitor cristal este, înainte de a fi ceea ce vedem noi, o alăturare de nisip şi alte minerale ajunse într-un creuzet în care energiile lor se combină într-o anumită proporţie, apoi este modelat, cizelat, ascultat şi şlefuit, tot aşa trebuie să se consolideze sau să se construiască şi relaţiile lor.

Posibil ca marţi sau miercuri, pe 30 şi 31 mai să fie numiţi în diverse funcţii, să primească alte însărcinări şi aceasta să le aducă şi un plus de bani în buzunar, dar şi prestigiul pe care îl doresc. Totuşi, pentru Berbecii vârstnici este un moment potrivit pentru investiţii, Mercur este în Casa banilor munciţi, în trigon cu Pluto. Dar să fie prudenți și atenți la ce decizii iau.

Ca sănătate, par să revină durerile de cap, dar cred că este vorba mai degrabă de răceala care atinge pe toată lumea.

Horoscop săptămânal Minerva – alege zodia

BERBEC | TAUR | GEMENI | RAC | LEU | FECIOARA | BALANTA | SCORPION | SAGETATOR | CAPRICORN | VARSATOR | PESTI 

0