Horoscop 30 august 2018

Horoscop 30 august 2018. Află ce îți prevăd astrele pentru această zi, penultima din luna august.

Horoscop 30 august 2018 BERBEC

O scânteie nouă se aprinde azi în mintea ta şi devine, încetul cu încetul, un fel de far călăuzitor către viitor.

Probabil îţi vine o idee nouă care te poate propulsa într-o cu totul altă direcţie decât înainte şi devii din ce în ce mai atras de acel punct luminos de la capăt. Cu cât te apropii mai mult de acel punct de apogeu, cu atât motivaţia ta creşte mai mult, şi abia aştepţi să culegi roadele acestor planuri măreţe.

Eşti conştient că depinde numai de tine felul cum îndeplineşti acest vis, dar important e să menţii aprinsă această scânteie şi s-o amplifici cu fiecare pas care te duce mai aproape de succes.

Horoscop 30 august 2018 TAUR

Nu vrei nimic altceva decât să te bucuri de liniştea casei tale. Preferi să-ţi petreci ziua în familie, în mediul cu care eşti obişnuit, fără a visa la nimic care ţi-ar putea strica pacea care te copleşeşte.

Chiar dacă sunt aceleaşi lucruri de zi cu zi pe care le ştii pe din afară şi care te plictisesc, preferi să te ocupi de ele, din puţină comoditate.

Dacă ar apărea altceva mai interesant, ai respinge din start oferta, pentru că nu dai semne că ai avea chef de ceva. Orice activitate statică, sedentară, pasivă, îţi e pe plac, de parcă nu ai vrea să te deranjeze nimeni şi nimic din lenea instalată. Meriţi şi tu o zi de totală detaşare!

Horoscop 30 august 2018 GEMENI

Lucrurile cele mai bune sunt şi cele mai simple, de aceea azi găseşti un motiv de bucurie chiar şi în cele mai mărunte preocupări.

Nu ai pretenţii imense de la ceea ce întâlneşti pe parcursul acestei zile, ci reuşeşti să zâmbeşti de la un fleac dar care apare într-un ambalaj atât de plăcut, încât ţi se pare fantastic!

Nu pretinde lucruri ieşite din comun pentru a fi fericit, ci poţi descoperi un motiv să te simţi bine chiar şi în cele mai comune aspecte cu care te întâlneşti azi: o vizită la magazin, un film la televizor sau o cafea băută în familie pot avea efecte binefăcătoare!

Horoscop 30 august 2018 RAC

Va fi greu să te împarţi între cele două planuri cărora le acorzi la fel de multă importanţă. Pe de o parte, ai dori să ieşi în lume, să socializezi, să-ţi faci noi prieteni – iar ocazii ar fi destule pe parcursul zilei – dar, pe de altă parte, parcă ţi-ai dori să stai mai mult cu familia, care are nevoie de prezenţa ta.

Există o soluţie optimă: ia-ţi familia şi ieşiţi împreună undeva, pentru că aşa ai să petreci ore superbe alături de copii, părinţi sau partenerul de viaţă, dar în acelaşi timp ai şansa de a întâlni şi o mulţime de cunoştinţe cu care să stai de vorbă.

Horoscop 30 august 2018 LEU

Cineva îţi oferă o informaţie care devine de fapt o garanţie că eşti pe calea cea bună spre un succes la care visezi.

Aveai nevoie de această confirmare, care sună ca o aprobare, ca un stimulent să nu te opreşti din drum, pentru că nu mai e mult şi vei ajunge acolo unde ţi-ai propus.

Nici ţie nu-ţi vine a crede să vezi că lumea te aprobă de pe margine şi te împinge de la spate să duci la îndeplinire ceea ce ai început, semn că a fost un ţel bine ales cu mari şanse de reuşită. E o plăcere să lupţi mai departe când te ştii susţinut în acest fel!

Horoscop 30 august 2018 FECIOARĂ

Uneori, primeşti soluţii la problemele care te frământă pe căi mai puţin obişnuite, ca atare fii atent la orice detaliu pe care îl auzi.

Urechile sunt receptorul celor mai bune soluţii în situaţia de faţă, deci trage cu urechea: la un mesaj auzit pe stradă, la o idee sosită prin telefon sau de la radio, pentru că pe calea sunetului va ajunge la tine răspunsul de care aveai nevoie.

Chiar şi o melodie auzită din întâmplare în autobuz poate conţine un mesaj foarte precis pentru tine, ca atare sfatul zilei de azi e: stai cu urechile pâlnie la tot ce vine spre tine. Apare exact mesajul de care ai nevoie!

Horoscop 30 august 2018 BALANȚĂ

Joci un rol cheie în rezolvarea unei crize prin care trece o persoană iubită. Tu vei fi cel mai de încredere confident şi consilier pentru acesta, pentru că nu eşti direct implicat şi, de pe margine, vezi mult mai uşor ce trebuie făcut pentru a depăşi hopul.

Ai trecut şi tu prin ceva similar în trecut şi ai rezolvat cu succes acel moment, ca atare acum ştii să împărtăşeşti din propria experienţă reţeta cea mai eficientă.

Oferă cu inima deschisă sfaturi, idei, soluţii, păreri, pentru că priveşti lucrurile dintr-un unghi corect şi empatic. Tu înţelegi cel mai bine ce simte pentru că ai trăit şi tu aşa ceva cândva.

Horoscop 30 august 2018 SCORPION

Încrederea stă la baza oricărei acţiuni în care te implici astăzi. Chiar dacă nu eşti tu iniţiatorul ei, te alături cuiva care deja e direct implicat deoarece te-a convins că direcţia în care merge este solidă şi profitabilă.

Mergeţi mai departe umăr la umăr, investind în mod echitabil resursele pe care le deţine fiecare.

Tu ştii ceva, celălalt ştie altceva, şi puneţi la un loc această investiţie pentru rezultate de care veţi beneficia deopotrivă la final.

Nu are rost să priveşti la tovarăşul tău cu suspiciune sau teamă, pentru că totul va merge bine cât fiecare are încredere totală în cel de alături.

Horoscop 30 august 2018 SĂGETĂTOR

Încrederea stă la baza oricărei acţiuni în care te implici astăzi. Chiar dacă nu eşti tu iniţiatorul ei, te alături cuiva care deja e direct implicat deoarece te-a convins că direcţia în care merge este solidă şi profitabilă.

Mergeţi mai departe umăr la umăr, investind în mod echitabil resursele pe care le deţine fiecare. Tu ştii ceva, celălalt ştie altceva, şi puneţi la un loc această investiţie pentru rezultate de care veţi beneficia deopotrivă la final.

Nu are rost să priveşti la tovarăşul tău cu suspiciune sau teamă, pentru că totul va merge bine cât fiecare are încredere totală în cel de alături.

Horoscop 30 august 2018 CAPRICORN

Meriţi tot ce-i mai bun, deci nu te mai teme atât de mult de crize financiare, de viitor sau de ziua de mâine, ci permite-ţi şi tu un bonus pentru plăcerea ta.

Ai putea să-ţi cumperi un obiect la care tânjeşti demult, dar pe care l-ai tot amânat de teama de a nu intra în banii puşi deoparte pentru alte scopuri, dar e posibil să exagerezi totuşi cu economia şi restricţiile financiare.

Banii sunt făcuţi să circule ca atare, dacă inima ta a rămas la ceva anume la care până mai ieri doar visai, azi ai putea face un pas spre achiziţionarea acestuia. Răsplăteşte-te!

Horoscop 30 august 2018 VĂRSĂTOR

Ai aşteptat această zi ca să faci o mare schimbare de direcţie în planurile tale. Aveai de multă vreme gândul acesta să porneşti pe o altă cale (altă profesie, alt loc de muncă, alt proiect, altă relaţie), dar nu mai venea odată momentul potrivit, dar azi consideri că e perfect să-i dai startul!

Momentan, nu prea ştii încotro mergi, ştii doar că vrei altceva, dar, deşi eşti nesigur încă pe ceea ce te aşteaptă la capăt, ai convingerea că ai făcut o alegere bună şi foarte curând se vor vedea şi urmările!

Dacă ai decis schimbarea, ţine-te de ea până la capăt, nu te opri la primele hopuri, pentru că vor apărea şi acestea!

Horoscop 30 august 2018 PEȘTI

Eşti împovărat încă de unele amintiri neplăcute de care nu te mai poţi rupe. Eşti conştient că nu e spre binele tău să te tot întorci cu gândul în vremuri în care nu aveai prea multe motive de bucurie, dar faci ce faci, şi tot acolo zbori cu gândul.

Poate vinovat e cineva din anturaj care, în loc să te asculte cum vorbeşti despre prezent şi viitor în termeni pozitivi, te tot întreabă despre puncte sensibile pe care le credeai uitate.

Dacă te zgândăreşte, e şi normal ca durerea să iasă iar la iveală şi să te supere, dar fii tu cel puternic şi evită să vorbeşti despre subiectele tabu. Prefă-te că nici nu i-ai auzit întrebările, dacă nu vrei să vorbeşti despre asta!

Horoscop zilnic oferit de ACVARIA.COM.

0