Cancerul ovarian, ucigașul tăcut. Rata de supraviețuire în cazul cancerului ovarian este cea mai scăzută

Cancerul ovarian este unul dintre ucigașii tăcuți, spun medicii. Specialiștii trag un semnal de alarmă în rândul femeilor, pentru că cifrele pacientelor diagnosticate cu cancer sunt îngrijorătoare.

Rata de supraviețuire în cazul cancerului ovarian este cea mai scăzută din toate tipurile de cancer ginecologic. Anual, 250.000 de femei din întreaga lume sunt diagnosticate cu cancer ovarian. În România, cancerul ovarian are o incidență cu 50% mai mare decât media mondială: 9,4 cazuri la 100.000 de locuitori.

Specialiștii din România vorbesc despre cancerul ovarian

„De cele mai multe ori cancerul ovarian se depistează în stadii avansate. Acest lucru se întâmplă pentru că nu există o metodă de screening în cazul cancerului de ovar, așa cum există în cazul cancerului de col uterin. Atunci, femeile vin la consultul ginecologic și de cele mai multe ori au tumori în stadii avansate.”, a spus doctor Iulia Rus, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Aproximativ 70% din cazurile de cancer ovarian sunt descoperite abia după ce boala a diseminat în pelvis.

„Cancerul de ovar, într-adevăr, este unul din ucigașii tăcuți și este depistat de cele mai multe ori când boala a diseminat în pelvis.”, a explicat doctor Ioana vasile, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Ce măsuri pot lua pacientele pentru prevenția cancerului ovarian?

„Ca și toate celelalte cancere și cancerul ovarian are o frecvență crescută după vârsta de 35 de ani cu maximul după vârsta de menopauză. După 35 de ani ar trebui, anual, să se consulte medicul ginecolog.”, spune doctor Ioan Sârbu, medic primar.

Care sunt simptomele?

„De regulă, când apar simptomele, deja există o avansare în stadiul bolii. Distensia abdominală este unul dintre primele simptome care trimit pacienta la doctor. Senzație de balonare, durere la contact sexua, grețuri, modificări ale greutății corporale, anorexie. La femeile la premenopauză pot să apară tulburări ale ciclului mentrual, menstruație în exces, La femeile aflate în menopauză pot să apară sângerări vaginale.”, explică Ioana Vasile.

„Adesea pacientele vin trimise de colegii gastroenterologi, tocmai că simptomele pot fi din sfera gastrointestinală.”, spune medicul.

Când se inițiază chimioterapia?

„Chimioterapia e doar adjuvant. Nu este tratamentul de bază. Ea intervine doar în stadiile avansate.”, mai spune Ioan Sârbu.

0