E oficial. Elena Udrea nu mai vine în România. Motivul a fost devoalat de avocați

Elena Udrea nu mai vine în România. Fostul ministru al Turismului este refugiat politic în Costa Rica.

Elena Udrea, refugiată în paradis

Astăzi se pronunță sentința în dosarul „Gala Bute” la Înalta Curte de Casație și Justiție. Elena Udrea a fost condamnată la închisoare în primul termen, iar azi află sentința definitivă.

Avocatul Elenei a declarat pentru reporterii aflați în fața Tribunalului Suprem că Udrea are certificat de refugiat.

„Elena Udrea este refugiat politic în Costa Rica”, a declarat avocatul pentru digi24.ro.

„Nu rezultă nicăieri din acel document că i s-a dat statutul de refugiat. A fost prezentat un carnet provizoriu al solicitantului Elena Udrea, care atestă că, în 22 februarie, ea a făcut cerere de refugiat, iar în 21 martie a avut un interviu, perioadă în care transmitea instanţei că este în imposibilitate de a se prezenta la proces.

Documentele au titlu provizoriu şi evidenţiază că i se permite şederea şi nicidecum că are statut de refugiat.

Luați act de natura tendenţioasă de traducere a documentelor. Se vorbeşte în actul respectiv de un carnet provizoriu”, spune, pe de altă parte procurorul de caz, potrivit Agerpres.

Elena Udrea a plecat din țară în luna februarie. Fosta soție a afaceristului Dorin Cocoș este însărcinată cu actualul ei iubit, Adrian Alexandrov.

CITEȘTE ȘI: Ce diagnostic a primit Silvia Dumitrescu de la medici. A determinat-o să dea jos 14 kilograme

Khloe Kardashian a născut după ce a aflat că a fost înșelată de Tristan! E fetiță!

Udrea a pierdut unul dintre gemenii pe care îi avea în burtică, iar acum este sub strictă supraveghere medicală pentru a duce la bun sfârșit sarcina.

Vedeta nu a fost acasă de sărbători. Au fost primele sărbători pascale pe care le-a petrecut fără familia ei din Moldova.

Udrea a spus recent că nu se va întoarce în țară dacă se va menține sentința primită inițial în „Gala Bute”, iar acum avocatul spune că certificatul de refugiat valabil un an îi asigură șederea în țara latinoamericană.

0