Simona Halep se pregăteşte pentru turneul de la Miami: Încerc să îmi regăsesc forma cea mai bună

Jucătoarea de tenis Simona Halep, aflată pe locul 4 în clasamentul mondial, se pregăteşte pe terenurile din Miami, SUA, acolo unde va evolua în cadrul turneului Premier Mandatory programat în perioada 21 martie – 2 aprilie, şi le-a transmis un mesaj fanilor.

Halep, în vârstă de 25 de ani, are un încep de an foarte slab, cu trei victorii şi trei înfrângeri, printre care eliminarea din primul tur al Openului Australiei şi din turul 3 la Indian Wells. De săptămâna viitoare, românca va coborî pe locul 5 în clasamentul WTA, fiind depăşită de slovaca Dominika Cibulkova.

“Back in business. Nu dau atenţie numai mesajelor negative, citesc cu mare drag, mereu, mesajele voastre pozitive şi vreau să vă spun că apreciez enorm faptul că îmi sunteţi alături, ca pierdeţi nopţi pentru meciurile mele, chiar dacă nu prea mai câştig în ultima perioadă. Sunt şi perioade grele în viaţa unui sportiv, însă acum mă simt foarte bine şi încerc să îmi regăsesc forma cea mai bună pe teren. Însă trebuie răbdare şi timp… Vă mulţumesc din nou pentru susţinere”, a scris Simona Halep pe contul de Instagram.

În 2016, Simona Halep a ajuns până în sferturile de finală ale întrecerii de la Miami, dotată cu premii totale de 6.993.450 de dolari. Câştigătoarea din acest an va primi 1000 de puncte WTA şi 1.175.505 de dolari.

Germanca Angelique Kerber va fi principala favorită la Miami, întrucât va reveni de luni pe prima poziţie în clasamentul mondial, iar americanca Serena Williams nu va participa la competiţia de categorie Premier Mandatory.

Taguri:
0


x
Da-mi un "like":Ai dat deja? Poti sa inchizi asta