Adio, Stela Popescu!

Femei care excelează la sporturi dominate de bărbați

Oricine spune că femeile nu sunt la fel de atletice ca și bărbații este sigur gelos pe rezultatele incredibile obținute de femei în sporturi de-a lungul timpului. Nu numai agilitatea dar și forța și perseverența de care au dat dovadă a ajutat la stabilirea unor recorduri mondiale impresionante. În continuare vom face cunoștință cu sportivele care au câştigat un loc clar în Hall of Fame.

Una dintre cele mai iconice personalități din sportul feminin este desigur Nadia Comăneci, care a reușit să întreacă așteptările tuturor în momentul în care a luat nota de zece perfect la olimpiada de atletism. A mai câștigat acest punctaj perfect de șase ori după acel moment memorabil.

Gimnasta de origine americană, Kerri Strug a asigurat victoria pentru echipa sa la olimpiada din 1996. După o accidentare severă la gleznă, în loc să se retragă din competiție, americanca a optat pentru o nouă săritură care s-a finalizat cu o aterizare perfectă pe un singur picior. Kerri Strug nu doar că a fost calificată pentru cinci ediții olimpice diferite, dar a reușit să fie și medaliată în toate acestea.

Dara Torres, o înnotătoare din echipa olimpică a Americii, a arătat că femeile în orice perioadă a vârstei pot fi competitori de temut. La nici mai mult nici mai puțin de 41 de ani, vârstă la care puțini sportivi mai pot face performanță, Torres a reușit să obțină trei medalii de argint la olimpiada desfășurată în 2008 la Beijing. Rezultatul acesteia dovedește încă o dată că un campion este definit doar de către talent și ambiție, în ciuda rigorilor sociale, care ne împing să credem că anumite criterii precum sexul sau vârsta ar fi relevante în acest context.

Billie Jean King, campioană la tenis timp de cinci ani la rând, a rămas în istorie pentru partida din 1973 împotriva campionului de la Wimbledon, Bobby Riggs, partidă supranumită de către mulți drept lupta dintre sexe. Pentru ea a fost mai mult decat o simplă partidă de tenis, victoria sa asigurând un loc clar femeilor într-o competiție dominată de bărbați.

Surorile Venus și Serena Williams au rescris modul în care tenisul este jucat, dând dovadă de capacități atletice impresionante și un stil agresiv de joc. Cele două surori au jucat împreună, separat dar și una împotriva celeilalte în mai multe situații. Nu doar că au reușit să câștige orice titlu imaginabil dar au avut și onoarea de a fi simultan pe primul loc în lume.

Când este vorba despre tenisul din zilele noastre, nu doar cei care îndragesc sportul sunt la curent cu evoluția spectaculoasă a româncei noastre, Simona Halep. După semifinala din anul curent, desfășurată la Beijing, victoria Simonei a plasat-o pe locul unu mondial în clasamentul oficial. Realizarea nu doar că i-a adus primul loc în lume dar va rămâne în istoria noastră ca fiind prima jucătoare din România care a reușit această performanță în tenis.

Însă participantele de gen feminin nu excelează doar în aria sporturilor fizice, ci și în mediul celor bazate pe strategie. În prezent există evenimente de genul turneelor pentru jocuri de cărți, competiții dedicate în totalitate femeilor. Cu toate acestea, o mare parte a jucătoarelor online nu se opresc doar la competițiile separate și participă și la cele mixte.

În ultimul top alcătuit de Federația Internațională de Șah, trei dintre compatrioatele noastre se plasează între primele o sută cu titlul de maestru internațional în domeniul șahului. Acestea trei sunt Irina Bulmaga, Alina L’Ami și Corina-Isabela Peptan. Cele trei au reușit de-a lungul timpului să evolueze personal, crescând în rating dar și să își păstreze poziția în top.

În concluzie, cu toții putem să luăm lecții de la cele care au rupt bariera dintre genuri, au demonstrat de nenumărate ori că diferențele și obstacolele pot fi cucerite. Au adus un strop de finețe unei lumi în care bărbații au fost dintotdeauna în majoritate.

0