Horoscop Săptămânal Minerva 26 noiembrie – 2 decembrie – Săgetător

Horoscop Săptămânal Minerva 26 noiembrie – 2 decembrie – Săgetător

Săgetător

Cum spuneam şi săptămâna trecută, viaţa acestor nativi se mai înseninează, tensiunile şi neliniştile se mai calmează, faptul că au recâştigat controlul asupra vieţii lor, dar mai ales faptul că pot judeca limpede ce au de făcut de acum înainte este foarte important.

Nimic nu le place mai mult acestor nativi decât să iasă în compania prietenilor, este pentru ei un exerciţiu de socializare necesar pentru cimentarea încrederii în sine, dar şi pentru explorarea spaţiului interior raportat la cel exterior.

Aşa că vor profita la maxim în luna decembrie de aceste ieşiri, mai ales că le zumzăie prin minte tot felul de idei. Cu cât însă vor sta să analizeze, să despice firul în patru la începutul săptămânii.

Spuneam la un moment dat că sunt oamenii cărora nu le place să fie minţiţi şi au acea naivitate de a crede orbeşte în cei pe care îi iubesc, ei bine, nu se dezmint de aceasta aşa că le-aş sugera să fie atenţi la ce se petrece în jurul lor şi se vor convinge că lucrurile nu sunt chiar aşa cum credeau ei.

Din punct de vedere afectiv şi relaţional lucrurile sunt liniştite, chiar aş spune că pun ţara la cale cu partenerii de viaţă. Nimic nu este mai bun decât unu exercițiu în aer liber, când vine vorba să le-o ia inima razna datorită iubirii inflamată de dragostea la prima vedere mai ales dacă se află într-o relaţie sau sunt căsătoriţi.

Deci, dacă simt imboldul de a intra într-o relaţie romantică, eu le spun să se abţină şi să facă altceva. Mai mult creează cadrul propice pentru ca partenerul sau copiii să se pregătească pentru examenul care ar trebui să le aducă promovarea sau finalizarea unor studii şi nu vor lăsa nimic să le conturbe studiul.

Pe de altă parte, cei care sunt implicaţi într-o relaţie le-aş sugera să fie atenţi să nu se lase duşi de val, că o fi ea Lilith în trigon cu Uranus, dar mai este şi conjuncție cu Saturn şi plăcerea de moment poate fi un jug foarte greu de dus mai târziu. Atenţie la zilele de 28 şi 29 noiembrie.

Profesional se preconizează unele schimbări, din nefericire nu chiar cele pe care le preconizau pentru că una s-a discutat şi în realitate s-a întâmplat alta. Echipa îi va ajuta însă să îşi ducă planurile la îndeplinire.

Deci dacă vor primi vreo sarcina mai deosebită să nu se sfiască să ceară ajutorul colegilor pentru că munca de echipă pentru ei este adevărat leac. Experiența ar putea fi atât de extraordinară încât ar putea fi începutul unei lungi colaborări.

Gândirea creativă este cu adevărat grea pentru cineva care este sufieicnt cu sine şi vor simţi asta pe 27 şi 28 noiembrie.

Financiar, au toată energia necesară pentru a scoate bani din ceea ce fac şi aici nu mai este vorba despre locul de muncă propriu-zis ci despre slujbele part time care le aduc banii de care au nevoie. Cei mai mulți dintre ei nu vor putea să realizeze câștigurile planificate.

Să meargă la o sală de sport, să iasă să se plimbe, chiar o excursie două-trei zile la munte nu le-ar strica. S-ar putea confrunta cu dureri de cap în prima şi ultima zi a săptămânii. A, şi să respecte orele de culcare.

RECOMANDARE: Navighează rapid la zodia ta, alege semnul tău zodiacal mai jos

BERBECTAURGEMENIRACLEUFECIOARĂBALANTĂSCORPIONSĂGETĂTORCAPRICORNVĂRSĂTORPEȘTI

0