Horoscop Minerva Capricorn 17-23 septembrie 2017

Capricorn – Încă sunt supuşi tirului de probleme, care pare să îi provoace să nu accepte o serie de cheltuieli. Uranus în Casa comunicării în opoziție cu Jupiter îi năuceşte, de astă dată pe axa comunicării și a drumurilor scurte prin implicarea componentei sociale, este ca şi cum acestor nativi li se fac promisiuni fără acoperire, iar ei, în nivitatea lor proverbială, chiar cred ce li se promite.

APASĂ PE ZODIA TA PENTRU A CITI HOROSCOPUL INTEGRAL:
BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR, PEȘTI

Luni 18 septembrie şi marți, 19 septembrie, pare să le dea o mână de ajutor un Zmeu activat de Jupiter, ceea ce poate răsturna situaţia în favoarea lor deoarece vor ştii ce să spună, cum să spună dar mai ales cum să pună problema. Nu scapă de invidii, de bârfă, de micile bisericuţe care se formează pe la spatele lor, lucruri care îi amărăsc, îi fac să se retragă și mai abitir în cochilia lor unde stau şi îşi macină supărările. Totuși, este bine că nu destabilizează emoţional, mărunţişurile zilei vin parcă şi le cosolidează ideea că numai singur poţi ajunge acolo unde îţi doreşti.

Trebuie să înțeleagă că gura lumii îi slobodă și viața merge mai departe. Ei care de regulă sunt pragmatici, ştiu foarte bine ce au de făcut, de astă dată cad în capcana propriilor dorinţe. Iar perioada aceasta dură durează cam până pe la începutul primăverii anului viitor, în funcţie de tema natală a fiecăruia.

Tensiunile financiare sunt generate şi de aceeași oopoyiție de care aminteam mai sus, Jupiter – Uranus. Luna Neagră face conjuncție, în Casa carierei, cu Saturn, deci să fie atenţi cum pun problema evoluției lor și la ce fac deoarece, se pare, că momentul să-şi achite datoriile sau prostiile pe care le-au făcut este mai aproape decât cred, cu atât mai mult cu cât pentru unii dintre ei se apropie s-au s-a încheiat deja un ciclu al Destinului.

Afectiv lucrurile cred că sunt pe drumul cel bun, dacă ne gândim că ei nu prea vorbesc despre sentimentele lor dar ştiu să-şi facă simţită iubirea, mai ales pe 18, 19 şi 20 septembrie. Barca destinului îi provoacă să-şi stăpânească bine cârma sufletului prin vâltori care de care mai periculoase dar din care vor ieşi alţi oameni, vor privi viaţa de pe alte poziţii, se vor regăsi pe ei și puterea de a merge mai departe.

Atenție la zilele de 22 şi 23 septembrie. Pe de altă parte, nu se pot plânge că nu ştiu să-şi administreze finanţele, totuşi unele probleme de sănătate necesită cheltuieli şi le vor face. Pe de altă parte vin bani, fie printr-o mărire salarială, fie printr-o slujba part time undeva pe 20 sau 21 septembrie.

Rămân în actualitate durerile de cap şi de spate, dar şi reacţiile digestive neaşteptate dacă ne gândim că ei mănâncă pe sărite şi numai ce le place.

0