Ce nu se face în Sâmbăta Luminată

Ce nu se face în Sâmbăta Luminată. Prima sâmbătă de după Paște poartă denumirea de Sâmbătă Luminată. Există câteva tradiții legate de această zi.

Ce nu se face în Sâmbăta Luminată

În primul rând, trebuie spus că în această zi nu se fac parastase, pentru că morții vor fi pomeniți de Paștele Blajinilor, în lunea de după Duminica Tomii (anul acesta coincide cu Sfântul Gheorghe).

Credincioșii nu au voie să facă mătănii în biserică, ci doar să se închine. În Sâmbăta Luminată sunt pomeniți doar cei care au murit înecați.

Conform tradiției, atât femeile cât și bărbații trebuie să se îmbrace în alb în această zi ori să poarte un articol vestimentar alb. E voie să se spele haine azi, iar gospodinele pot coace. Aceste activități sunt permise, conform orânduielilor.

Rugăciunea care se spune sâmbătă

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi i-ai suit în rai. Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu.

CITESTE SI: Ce sa nu faci in Saptamana Luminata

CITESTE SI: Traditii, obiceiuri si superstitii in Saptamana Luminata

Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, şi suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Faţa Ta. Aşa, Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: O, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui, ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă.

Nu încetaţi a vă ruga, pentru ca prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutorul, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire, şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste şi închinăciune în veci. Amin.

loading...
0


x
Da-mi un "like":Ai dat deja? Poti sa inchizi asta
loading...