Horoscop Minerva Taur 13 – 19 august 2017

Taur – Săptămâna aceasta le-aş sugera acestor nativi să fie atenţi la ce se petrece în casă, la relaţia cu partenerul de viaţă şi cu copii şi să nu dea prilej de certuri sau tensiuni aiurea.

Horoscop săptămânal Minerva 13-19 august. APASĂ PE ZODIA TA pentru a-ți citi HOROSCOPUL:
BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR, PEȘTI

În schimb, luni, 14 august, un Zmeu cu focar conjuncția Jupiter și dreptunghiul mistic, care pe lângă planetei amintite, implică şi conjuncţia Lună Neagră – Saturn ţi conuncţia Soare – Nodul Nord, le poate aduce beneficii nesperate din punct de vedere material şi social, un aspect care implică nu doar mediul în care trăiesc, prietenii şi susţinătorii ci şi familia.

Poate fi vorba despre finalizarea unor acte legate de o moştenire sau de achiziţia unui bun imobil – teren sau apartament, acte după care aşteaptă de ceva timp.

Implicarea Nodului Nord poate arăta componenta creativitate în sfera investiţiilor şi atunci vorbim despre un moment excelent în ceea ce priveşte propriile conturi, mai ales dacă se pune problema afacerilor proprii.

Putem vorbi, de asemenea, despre o reuşită a unor tineri aflaţi la studiu, premii pentru originalitate și inventivitate, găsirea unei case cu chirie, a unei slujbe plătite cu ora sau întâlnirea cu o persoană care a făcut să le ticăie inima ceva mai tare.

Pe 16 august, le-aş spune tot celor tineri, de astă dată celor care vor o schimbare în viața lor, să se aştepte la chemarea la un interviu, la propunerea unui loc de muncă în cazul că nu au unul şi sunt în căutare de serviciu sau la schimbarea unui loc de muncă cu ceva mai bun, repet avantajaţi sunt cei tineri. Atenţie, există şi o doză de iluzie care ar putea dilua bucuria în momentul în care vor constata că s-au angajat la ceva ce nu sunt siguri că vor putea face.

Pe 17 august pot primi confirmarea sau vestea că s-a produsl reglajul juridic pe care îlaşteptau sau să fie chemaţi să semneze un contract care ar putea să le deschidă uşi nebănuite, mai ales că se pot pomeni cu un protector de zile mari, alături.

Dacă sunt la drum, aş vrea să le spun încă odată să fie atenţi la volan, să nu se lase distraşi de discuţiile celor din maşină că ar putea face una nefăcută. Unii Taurii, pentru că tot a început şcoală, devine din ce în ce mai greu să muncească şi să înveţe şi de aici tendinţa de a abandona.

Cei care au funcţii de conducere îţi vor dovedi abilităţile curatoriale şi de administrare a unor banii pe care par să-i înmulţească dar care, în realitate, sunt distribuţi până la ultimul ban, acolo unde este nevoie şi pentru a acoperi nevoile, nu doar de moment.

Pe 18 august vor avea supriza neplăcută să constate că cineva a umblat prin conturile lor și nu a fost ANAF-ul.

Tot acum, doamnele pot avea o surpriză de proporţii – vor afla că vor deveni mame sau vor fi numite într-o funcţie pe care o vânează de ceva timp, vor câştiga un proces greu, se va infirma un diagnostic care le-a strepezit nopţile sau vor lua decizia că este momentul să se căsătorească.

Ca sănătate, rămâne alterată axa metabolică datorită reflexului jupiterian dar şi chinului de a suporta variaţii de temperatură mari.

0


x
Da-mi un "like":Ai dat deja? Poti sa inchizi asta