A început anul nou mayaș. Ce trebuie să facă zodiile până în 2018

Anul care s-a încheiat ieri, pe 26 iulie, a stat sub semnul intensității furtunii spectrale din punct de vedere ezoteric, în cultura mayașă.

Anul mayaș 26 iulie 2016-26 iulie 2017 a fost unul regenerării spirituale, mai ales pentru cei care au avut conflicte interioare serioase în ultimii ani.

Anul în care tocmai am intrat se numește Anul Seminței Aurii de Cristal. Semința aurie (sau galbenă după diferite traduceri din spaniolă) cheamă la renaștere, la concretizare unor noi forme existențiale, notează entremujeres.clarin.com.

Acest an, care va dura până în iulie 2017, va fi marcat de schimbări substanțiale, iar zodiile vor avea ocazia să se transforme radical.

Ce trebuie să facă zodiile în noul an mayaș

Berbecii trebuie să pornească în călătoria lor spirituală cu mai multă încredere în sine. Vor fi obligați de circumstanțe să își ia viața în propriile mâini.

Taurii vor fi puși în fața unor situații în care nu s-au mai aflat niciodată. E anul provocărilor pe toată durata anului.

Gemenii trebuie să își schimbe rolul. Se pare că rolul de lider nu va mai funcționa la parametri normali, așa că va trebui să fie în slujba celorlalți, lăsând la o parte accesele autoritare.

Racii trebuie să învețe să aibă mai multă încredere în forțele proprii. În noul an mayaș vor schimba forma felului în care se expun, căci fondul este bun.

Leii vor deține puterea la mai toate capitolele. Încrederea de care se vor bucura până în 2018 îi va duce acolo unde își doresc.

Fecioarele trebuie să își găsească echilibrul mai mult ca oricând. Anul acesta se vor reașeza din punct de vedere sentimental și profesional.

Balanțele au de urmat mai multe sarcini, în special în următoarele trei luni. Trebuie să se integreze mai mult în anumite cercuri pentru a înțelege cum funcționează, de fapt, lumea.

Scorpionii vor trăi cu intensitate, însă astrele îi avertizează că trebuie să se mai tempereze. Riscă să cadă în tot felul de patimi, de vicii periculoase.

CITESTE SI: TEST OPTIC. Primul animal pe care îl vezi îți dezvăluie cine ești, de fapt

Horoscop mayaș vară 2017. Iubirea schimbă tot

Săgetătorii vor învăța lecția cooperării. Dacă în perioada 2016-2017 au lucrat pe cont propriu, în anul 2017-2018 nu vor putea realiza nimic singuri. Au nevoie de o echipă puternică.

Capricornii au un an al metamorfozelor complete. Rigiditatea lor va fi estompată de o serie de situații emoționale.

Vărsătorii trebuie să renunțe la îndârjirea care îi caracterizează. Trebuie să învețe să nu mai ia lucrurile personal.

Nativii Pești trebuie să se focuseze pe familie, pe rolul pe care îl au cu adevărat în căminul lor.

0


x
Da-mi un "like":Ai dat deja? Poti sa inchizi asta