Horoscop Minerva Săgetător luna august 2017

Horoscop Minerva Săgetător luna august 2017 – Au mare ocazie să afle, în această lună, foarte multe despre sine și despre propriul lor curaj! Da, este vorba despre bărbăția de care dau dovadă fiindcă se pare, o fac bine.

Un frumos trigon în semne de Foc, le dă energia de care au nevoie, nu doar ca acțiune ci și ca creativitate, oricum au una debordantă în această perioadă. Au multă lumină în suflete așa că să se aștepte la o mare transformare interioară.

Horoscop Minerva LUNA AUGUST 2017 INTEGRAL. Alege zodia ta:
BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR, PEȘTI

Să facă ce și-au propus, mai ales călătoriile la care visează, să iasă în lume și să fie ei. Au acum ocazia să își facă un nume, să lucreze alături de prieteni și să proiecteze afacerea sau firma pe care o doresc.

Să se miște rapid, conștienți de puterea pe care o au, iar puterea intuiției lor va crește de la o zi la alta. Sa fie atenți la unele probleme cardiace. L-ar putea ajuta cristalele roșii – rubinul, granatul, rodocrozitul, jaspul roșu; culoarea galben, consulmul de lămâie, miere, ceai ușor ceai alb, pe bază de plante, rădăcină sau frunze de păpădie, ciuperci, orz, diverse inflorescențe.

Din punct de vedere relațional, se pare că este o lună a trezirii spirituale! Au atâtea motive de bucurie în acest moment încât nu trebuie decât să sărbătorească. Sunt sprijiniți din toate direcțiile fie că vorbim despre viața romantică, despre prietenie sau despre familie.

Parteneriatele sunt imperative pentru succesul lor și au cel puțin două oportunități în august pentru ca ei să le dezvolte și să se inspire pentru mai departe. Singurul care poate întâlni pe cineva la locul de muncă sau într-un cadrul social este nativul Săgetător.

Vor ieși cu prietenii, vor primi musafiri și se vor simți cât se poate de bine în preajma lor! Inima lor este deschisă și aliniată la muzica Universului. Întâlnirile pasionale creează momente și oportunități de inspirație pe tot parcursul lunii.

Ar putea să întâlnească chiar persoana visurilor sale. Cei care sunt căsătoriți, în august vor lucra la extinderea familiei. Copiii și fertilitatea se se află într-un punct prin care se pot conecta la un nivel divin. Lilith, asteroidul asociat cu partea întunecată a sufletului se mișcă alături de Saturn în semnul lor.

Lilith a fost o femeie independentă care și-a asumat feminitatea într-o epocă în care paternalismul era dominant, ea reprezintă o parte din noi care nu poate fi niciodată îndreptată. Cu toate acestea, în mișcare ei alături de Saturn pare că ar avea mai degrabă un plan și cale clară de urmat.

Organizarea și afacerile ar putea fi provocate de numeroase evenimente care vor avea loc. Trigonul de foc despre care vorbeam la început, le va aduce existența la același nivel de energie cu energiile cosmice, iar reușitele vor urma calea lor exaltată.

Regulus, una dintre stelele regale, pare să-și aducă aportul și ea la realizările lor. Posibil să descopere strălucirea din ei care mai apoi, să îi ghideze pe un Drum care să le devoaleze secretele lumii!

Au un scop pentru care au venit în existența asta, nu trebuie decât să îl descopere, calea le este deschisă!

Profesional, abilitațile de leader de echipă vor scoase în evidență printr-un soi de test final dintr-o lungă înșiruire de promovări din ultimii 10 ani! r putea să fiți implicați într-o afacere care pare aventuroasă sau o oportunitate care să-i pună creativitatea la încercare.

Vor trebui să le abordeze cu maturitate așa cum le cere Saturn aflat în semnul lor, și o vor face dacă ne gândim la energia pe care o au, să ne amintim de trigonul de Foc doar.

Pot avea alături întreaga comunitate, o parte a acesteia sau un grup de prieteni și familia ca să lucreze pentru a-și transforma visele în realitate.

Financiar ar putea simțiți necesitatea de a-și asuma niște riscuri în acest moment. Cel mai bun lucru pe care trebuie să-l facă este să nu dea o gaură serioasă în economiile, dacă este posibil.

Să nu facă achiziții de valoare, dacă este posibil, sau, cel puțin să aibă răbdare până după 5 septembrie! Este bine să lucreze prin asociere, de preferință ar fi un partener semn de Pământ sau cu Ascendentul în semne de Pământ, dacă vor să se redreseze cât mai rapid și mai clar posibil.

Cineva în care au încredere este aici să îi călăuzească, să asculte ce au de spus. Mutarea bruscă la cineva pe care nu îl cunosc, trebuie să fie evaluată cu atenție, mai ales dacă au și propria afacere. O strategie clară este cea mai importantă metodă de focalizare.

Cu toate că s-ar putea să aibă și un respiro în mijlocul lunii când Mercur va retrograda. Există flux financiar, dar trebuie să depășit obstacolul care nu îi lasă să realizeze ce poate conduce la o mai bună înțelegere a greșelilor din trecut.

Ca sănătate ar trebui să se concentreze asupra sănătății osoase, a maxilarului și a sănătății articulațiilor. Să se concentreze pe masaj, pe meditație, pe acupunctură și reflexologie sau presopunctură.

Mintea, corpul și spiritul trec printr-o schimbare, așa că orice sughiț să fie tratat cu atenția potrivită. Rutina și schemele de tratament ar trebui un pic variate în acest moment. Este o perioadă de încercare dar și de eroare! Ceea ce ți se pare potrivit ține de intuiția lor!

0


x
Da-mi un "like":Ai dat deja? Poti sa inchizi asta