Horoscop Minerva Leu 13 – 19 august 2017

Leu – de unde săptămâna trecută erau tracasaţi de probleme sociale şi de autoritate aş spune că săptămâna aceasta, leii vor trebui să-şi concentreze atenţia asupra vieţii de familie, în primul rând, şi asupra comunicării, în al doilea rând.

Horoscop săptămânal Minerva 13-19 august. APASĂ PE ZODIA TA pentru a-ți citi HOROSCOPUL:
BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR, PEȘTI

Trigonul în semne de Foc, apoi dreptunghiul mistic, sugerează că a sosit anotimul recoltei, în special în domeniul profesional. Ceea ce până mai ieri părea o cauză pierdută, săptămâna aceasta le oferă calea de afirmare.

Luni, 14 august, Careul în T între Jupiter – Pluto şi Venus, aduce multe semne de întrebare dar şi energia necesară pentru a regla problemele care ţin de relaţia cu cei mai în vârstă din familie, probleme care ţin de propria exprimare fără a implica orgoliul sau vanitatea dar şi cele care ţin de o anumită orientare profesională, confesională sau filosofică, orientare, care acum realizează, nu a făcut altceva decât să le blocheze ascensiunea spirituală dar şi cea vocaţională.

Transformarea lor se face remarcată şi la nivelul Casei iubirii, vor realiza că sentimentele nu sunt o formă ci fondul unei relaţii de durată, acum nu mai vor să fie doar şarmanţii, ci vor să se implice şi să-şi adjudece reprezentaţiile afective, cu talent, aplomb şi simţ al umorului, nimic altceva decât instrumentele prin care doresc o ancorare în realitatea imediată.

Pe de altă parte, vor constata că şi creativitatea are latura ei de fixitate şi asta îi va ajuta să se desprindă de ideea că sunt cei mai buni şi să accepte ideea că pot fi alţii mai buni ca ei. Tot, luni este posibil ca cei tineri, mă refer, la cupluri să-şi planifice venirea pe lume a unui copil.

Pe 16 august este vizată latura de investitor, vorbim despre planurile pe care le fac şi contractele pe care le discută cu o mare şansă de materializare în viitorul apropiat.

Cuplul Soare – Marte le aduce acea versatilitate a comunicării și energie de care au nevoie pentru a convinge, le împrumută ceva din magnetismul Scorpionului, semn în care se află parte din Casa comunicării, dar le poate aduce şi bani. În altă ordine de idei le aduce şi spriinul, suportul de care au nevoie din parte prietenilor şi oamenilor care cred în ei.

Joi, 17 august, leoaicele să fie atente la relaţiile cu colegii, mai ales cu colegele, deoarece este o atmosferă, greu de definit, în care invidia, admiraţia minciuna şi bârfa îşi dau mâna, iar Leoaicele vor reacţiona pe măsură şi s-ar putea pomeni cu un duşman pe viaţă.

Pe 18 și 19 august tot Leoaicele, să fie atente cum umblă cu banii, nu cred că sunt furate cât cred că din neatenţie vor pierde o sumă ori îi vor da pe aşa zise chilpiruri de provenienţă dubioasă şi de calitate proastă, fapt care va atrage disputa cu partenera/ul sau cu părinţii. Mercur retrograd joacă feste tuturor.

Sănătatea nu este însă bătută în cuie, dimpotrivă aritmiile cardiace pot fi la ordinea zilei, aşa că le sugerez cât mai multă odihnă.

1


1 comentariu

  1. JIPESCU , 11 august 2017 la 06:15

    si PESTII?UNDE SUNT?