Mereu, prima zi

Nu stiu daca am scris vreodata cu placere despre prima zi de scoala. Pur si simplu nu e genul meu de eveniment, nu am inteles bucuria celor care participa in calitate de subiecti la aceasta uriasa falie din viata lor. Sigur ca trebuie sa iinvatam, sigur ca trebuie sa ne educam si sa ne pregatim pentru ceea ce va urma, dar pentru mine, personal, tot ce incepe cu “trebuie” e extrem de frustrant..

Am invatat carte si nu-s printre putinii, dar nu ma pot lauda ca am facut-o fara stres si fara deadline-uri, fara mama in coasta si fara tata care-mi explica de ce un medic trebuie sa fie exceptional sau sa nu fie medic deloc, ca incurca rau, rau, rau, Da, cam medicina ne doream, si tata si eu, dar n-a fost sa fie, desi credem amadnoi ca as fi fost facuta pentru asta.

Prima zi de scoala n-am inteles-o prea bine, dar pare-se ca era ceva important, venise mama la Maita, la Pitesti, sa ma asiste (fac parte din categoria copiilor crescuti pe unde se gasea loc si apa curenta), eram la Pitesti, zic, si m-au dus la generala 3. Stateam pe Egalitatii, langa Zinca, deci era la indemana, intrucatva. Invatatoarea, doamna Zaharia, Maria Zaharia, m-a tolerat, ceea cea a ajutat de la primul nostru contact vizual.

Sigur ca m-am speriat ca urlau copiii dupa mamele lor, iar mie asta nu mi se paruse nicio clipa o treaba de facut. Copiii erau multi si pareau a gandi la unison, eu eram singura disciplinata intr-un fel pe care numai la Maia aveam sa-l intalnesc, multi ani mai tarziu. A fost teribil. Mi-as fi dorit o colega de clasa ca fii-mea, care sa ma linisteasca si sa-mi spuna ca are ea grija de mine, cum face mereu, si cu melcisorii ei din clasa, dar si cu mine.

M-am speriat de sperietura celorlalti copii, care reactionau de parca parintii i-ar fi trimis intr-un centru de reeducare sau ceva. Mi-am tinut firea cu greu si am inceput o etapa a vietii mele care a continuat magistral. Dar asta dupa prima si infioratoarea zi.

Scoala e un templu. Sunt sigura ca multi dintre copiii nostri au rezerve fata de prima lor zi petrecuta aici. Ma uit ma Maia, Era curajoasa, in 15 septembrie, pana s-a emotionat cand a vazut ditamai careul, preotul, pompierul, doamnele, florile, manualele, colegii, aoleu…Multe noutati!, A trecut, iar acum merge la scoala cu fruntea sus si bucurie, abia asteapta sa-si revada iubitii colegi dintr-a saptea, ca m-am si speriat cum trece vremea…

Succes, bobocei. Toti suntem cu voi si am fost ca voi. Sa nu va speriati de ceva nou, mami si tati sunt mereu acolo, chiar daca aveti senzatia ca nu mai e la fel…

0